Descriere proiect

Într-o perioadă de degradare a patrimoniului, pierdere a arhivelor, presiuni urbane și anxietăți climatice, arhitectura nu mai poate fi privită ca o disciplină „auxiliară” vieții publice, ci ca un mod fundamental de a imagina cum trăim împreună. În toată țara există inițiative care documentează, cercetează, protejează sau activează arhitectura, însă aceste eforturi rămân adesea izolate, fragile și invizibile. Lipsa unui sediu permanent al Muzeului de Arhitectură devine astfel o obligație: aceea de a înțelege arhitectura prin locurile și comunitățile care o trăiesc, de a activa relații și de a amplifica munca deja începută de alții. Muzeul devine astfel un instrument CRITIC, MOBIL ȘI SOLIDAR, care se apropie de locurile unde mizele contemporane ale arhitecturii se configurează astăzi și care își întâmpină vizitatorii în teritoriu.

Conceptul central, „Spațiul dintre noi”, propune o lectură relațională a arhitecturii: între oameni și spații, între arhitecturi diferite, între construcții, natură, tehnologie și memorie. DE-A LUNGUL CELOR PATRU ANI, URMĂRIM ARHITECTURA PRIN ETAPELE UNEI RELAȚII AFECTIVE — (1) Fantezie/Proiecție, (2) Seducție/Fascinație, (3) Complicitate/Intimitate, (4) Pierdere/Renaștere — nu ca metafore estetizante, ci ca moduri reale prin care oamenii se raportează la spațiul construit: dorință, admirație, uzură, distrugere, adaptare, reparație… Aceste registre sunt însoțite de trei teme transversale care structurează cercetarea și fac vizibile legăturile dintre arhitectură și condiția socială contemporană: geografii domestice, memorie construită, ecologii relaționale.

Cele UNSPREZECE ITINERĂRI ale expoziției sunt capitole ale unui traseu ghidat la fiecare oprire de câte un BINOM CURATOR–PARTENER LOCAL. Fiecare loc abordează o problemă concretă, de la stațiuni balneare și orașe industriale la campusuri universitare, spații rurale și cartiere turistificate. Expoziția crește cumulativ ca un bulgăre de zăpadă: fiecare iterație integrează secțiunile anterioare și adaugă una nouă, transformând muzeul într-un organism în expansiune, care arhivează întâlnirile, tensiunile și alianțele din teritoriu.
În paralel, construim o infrastructură solidă de ARHIVARE: cartarea arhivelor locale, colaborări cu arhive instituționale sau private, digitizare, publicare. Dimensiunea cea mai sensibilă este Arhiva Vie, prin care documentăm, în fiecare loc, vocile celor care au modelat arhitectura – arhitecți, desenatori, urbaniști, constructori, locuitori.

„Spațiul dintre noi” nu produce doar o expoziție itinerantă, ci un prototip instituțional: o rețea de solidaritate profesională, o metodă de lucru pe teren și o invitație la (re)construirea colectivă a relației noastre cu arhitectura.